Camil Mătase va fi extrădat în SUA, unde judecătorii americani îi vor decide pedeapsa

Camil Mătase va fi extrădat în SUA, unde judecătorii americani îi vor decide pedeapsa
Publicat: 09/01/2014, 16:12
Actualizat: 01/08/2014, 10:43

Cecerea de extrădare a lui Camil Mătase – acuzat că și-a ucis soția și un fiu în statul Texas – a fost admisă, joi, de Curtea de Apel București, judecătorii americani urmând să decidă ce pedeapsă vor aplica în cazul acestuia.

„Instanța dispune admiterea cererii de extrădare și (…) predarea acestuia cu respectarea principiului specialității”, se arată în decizia de joi a instanței.

Totodată, judecătorul Curții de Apel a decis și menținerea lui Mătase în arest provizoriu, până la data extrădării.

Camil Mătase a declarat în fața instanței care a judecat această cerere că „regretă nespus faptele”, solicitând să fie extrădat, cu condiția de a-i nu fi aplicată pedeapsa capitală.

În 21 noiembrie, Camil Mătase – bărbatul cu cetățenie română și americană care și-a ucis soția și un fiu în Texas – a fost arestat preventiv, în urma unei decizii a Tribunalului București.

Ulterior, Curtea de Apel București a emis, în 25 noiembrie 2013, un mandat de arestare provizorie în vedere extrădării pe numele lui Mătase, pentru o perioadă de 18 zile. Instanța a stabilit atunci să fie discutată în 5 noiembrie cererea de extrădare în SUA a lui Mătase.

Autoritățile judiciare din SUA au transmis o solicitare de extrădare a lui Camil Mătase, pe numele căruia au fost puse în mișcare proceduri judiciare în legătură cu decesul soției și fiului acestuia, Mătase fiind principalul suspect, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, în solicitare se precizează că dacă bărbatul va fi extrădat, autoritățile statului Texas nu îl vor condamna la pedeapsa capitală, respectiv la moarte prin injecție letală.
Camil Mătase le-a spus procurorilor Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție că o suspecta pe soția sa că a intrat într-un anturaj cu persoane care se ocupă de trafic de droguri și proxenetism.

„Acesta a relatat că din vara anului 2013 a început să aibă discuții cu soția determinat de faptul că aceasta nu mai dorea să întrețină relații intime cu el și că, deși nu dispuneau de sume mari de bani, aceasta trimitea fără știrea lui bani rudelor din România. Anterior datei de 10-11 noiembrie 2013 cu aproximativ două săptămâni de zile, motivat de faptul că presupunea că soția a intrat într-un anturaj cu persoane care se ocupă de trafic de droguri și proxenetism, și-a achiziționat un pistol de calibru 9 milimetri și o cutie de muniție”, au arătat procurorii, în referatul în care au propus arestarea preventivă a lui Camil Mătase.

Bărbatul le-a spus anchetatorilor că, în noaptea de 10 spre 11 noiembrie, după ce a consumat băuturi alcoolice, și-a împușcat soția în timp ce aceasta dormea, iar în 11 noiembrie și-a împușcat fiul.

„Acesta a mai arătat că în noaptea din 10 spre 11 noiembrie, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice, a luat hotărârea de a-și împușca soția, lucru pe care l-a și făcut în timp ce aceasta dormea în dormitorul conjugal situat la parterul locuinței. Ulterior, în seara de 11 noiembrie 2013, pe motiv că fiul său are unele boli cronice, a hotărât să-l împuște și pe acesta, situație în care a luat pistolul și, în timp ce fiul său era așezat cu spatele, l-a împușcat în zona capului”, au mai scris procurorii, în documentul citat.

Mătase le-a mai spus anchetatorilor că a plecat din Statele Unite ale Americii doar pentru a-și vizita mama în România, după care urma să se întoarcă și să se predea autorităților judiciare din Texas.

Mama lui Camil Mătase a sesizat, în 18 noiembrie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov cu privire la faptul că fiul său, care locuiește în SUA, a revenit în țară în perioada 14-15 noiembrie. El i-ar fi povestit mamei sale că și-a ucis, prin împușcare, soția și unul dintre fii.

„Ca urmare a denunțului formulat, au fost efectuate verificări, atât în mediul virtual, cât și pe linie de cooperare polițienească, rezultând că în localitatea de domiciliu a inculpatului au fost găsiți decedați soția și fiul acestuia, care prezentau la nivelul capului plăgi prin împușcare”, a arătat Parchetul ICCJ.

Camil Mătase are 48 de ani, este din Brașov și a fost prins în seara zilei de 20 noiembrie, de polițiștii brașoveni, într-un restaurant din județul Vrancea, unde se afla cu mai multe persoane, potrivit unor surse judiciare.

Autoritățile americane au transmis în România o solicitare privind prinderea și audierea bărbatului, cercetat pentru omor calificat și deosebit de grav.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că mandatul ar fi ajuns la Biroul Interpol România în 20 noiembrie.

Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție au preluat cauza de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, iar în 21 noiembrie l-au reținut și au propus instanței arestarea lui preventivă.

Potrivit presei americane, crima a fost descoperită în 14 noiembrie, de Teodor Mătase, în vârstă de 17 ani, fiul bărbatului. Adolescentul, care este student la Universitatea Texas Austin, i-a găsit morți pe mama sa, Emilia Matase, de 47 de ani, și pe fratele său, Emanuel, de 26 de ani, în locuința lor din localitatea Cypress, statul Texas.

Inițial, anchetatorii nu au făcut public modul în care mama și fiul au fost uciși, dar au confirmat că era foarte mult sânge în casă. Mai târziu, ei au anunțat că femeia a fost împușcată de mai multe ori, fiind găsită în dormitor, iar băiatul a fost împușcat în cap, o singură dată, și a fost găsit la etajul al doilea al locuinței.

Camil Mătase a plecat în România imediat după comiterea crimei, fără să anunțe pe nimeni. Conform presei americane, ancheta a fost începută de FBI, care a colaborat cu Poliția Română în acest caz, fiind emis un mandat de arestare pe numele românului.

Potrivit paginii de Facebook, bărbatul a absolvit Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, apoi și-a continuat studiile la Universitatea „Transilvania”. Soția sa, Emilia, era originară din localitatea Săcele, iar în urmă cu câțiva ani, împreună cu cei doi copii ai lor, au emigrat în SUA, în statul Texas.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța